Treceți la conținutul principal

Lumea cu două viteze, Paul Dobrescu


Discuţia despre o Uniune Europeană cu două sau mai multe viteze nu mai este una nouă. De principiu, nouă cetăţenilor din estul Uniunii ajunşi mai târziu nu ne surâde ideea unei inegalităţi faţă de ceilalţi cetăţeni europeni. Iar în definitiv, conform tratatelor semnate de ţara noastră la aderare, suntem cetăţeni europeni de rangul I. De acelaşi rang cu toţi ceilalţi, francezi, germani, olandezi, spanioli sau alţii.
Dar totuşi nu putem anula realitatea în care ne aflăm. Fie că ne place sau nu, în ţara noastră nu există salariile din Germania, Franţa sau Italia. Unii ar spune că preţurile sunt oarecum aliniate la piaţa europeană, fapt ce pune serioase semne de întrebare asupra puterii de cumpărare româneşti. Una dintre cele mai scăzute la nivel european, conform eurostat.
Voi face astăzi referire la cartea lui Paul Dobrescu, Lumea cu două viteze. O puteţi găsi aici Lumea cu două viteze . Puterile emergente şi ţările dezvoltate. O enciclopedie a unor articole publicate de autor în anii de după ultima criză economică majoră (2011, 2012, 2013), într-o perioadă în care unele ţări se refăceau cu greu, altele treceau uşor iar o altă categorie părea că nu a fost atinsă serios de criză (în cazul Chinei), cartea ne face o imagine a lumii din perspectivă economică şi politică.
Visul american pare că se stinge uşor uşor în provocările la care Statele Unite trebuie să răspundă. E clar că sistemul unipolar de putere se transformă într-o multipolaritate cu efecte încă incerte. Mai clar în anii ce abia au trecut, apar alţi actori dornici să se implice tot mai mult la nivel mondial. China, Federaţia Rusă, India sunt câteva exemple de ţări care vor schimba cursul lumii. Dar Uniunea Europeană? Unde este în acest context nesigur internaţional?
Diferitele crize ale statelor din interiorul Uniunii (cea din Grecia fiind poate cea mai cunoscută în perioada sa de vârf, dar fără a neglija alte state aflate aproape de criză, cum ar fi Portugalia sau Spania)  sau mult mai cunoscutul Brexit, ieşirea Marii Britanii din UE, au arătat că mult clamata coeziune la nivel european este în teorie bună dar mai greu de pus în practică. Autorul aminteşte de o dorinţă de salvare a unor bănci europene, la un moment dat dispuse să împrumute deficite nesustenabile, printr-o acţiune ce implică sacrificiul fiecărui cetăţean european.
Putem fi tentaţi uşor să trecem la una dintre extreme, să blamăm lipsa de acţiune şi problemele sistemelor financiare globale dar este important să vedem şi curtea noastră. Atât timp cât vom suferi de un autoimpus complex al inferiorităţii, nu vom putea să ne desprindem de periferia europeană oricât de mult ne-am putea dori acest lucru. Ultima criză financiară trebuie să fie o lecţie istorică dureroasă pentru stoparea lăcomiei financiare şi a cheltuielilor pe datorie.
Dar oare asta facem la nivel de stat? Senzaţia mea este că lucrurile se întâmplă mai degrabă pe dos. Că ne îndreptăm uşor dar sigur spre o altă criză financiară la nivel naţional, alimentată poate de una la nivel global. Iar la cum se mişcă lucrurile în economia autohtonă cred că vom fi loviţi destul de grav. Crizele în economie vin ciclic, nu pot fi evitate, totuşi pot fi evitate efectele grave. Dacă nu la nivel statal, măcar individual.
Vă recomand cartea pentru a vă îmbogăţi perspectiva despre ultima criză financiară şi de ce nu pentru a vă pregăti pentru următoarea care, inevitabil, va veni.
Cartea o puteţi găsi aici: Lumea cu două viteze



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Şîeu, şî tu, dar statul, el când?

Zilele astea a apărut o idee foarte faină pe internet, a unui antreprenor din Suceava care a construit 1 metru de autostradă. Acuma, să nu ne gândim că acel metru era cumva o anexă la o autostradă existentă. Chiar deloc. Este primul metru in partea asta de țară, făcut din disperare faţă de un stat corupt şi impotent. Un stat care nu numai că nu este în stare să facă lucruri noi, ba chiar de multe ori ne pune beţe în roate când vrem să facem noi ceva. Un stat slab, ce nu reuşeşte să contruiască străzi, spitale şi şcoli. Un stat din ce în ce mai incapabil să ne asigure condiţii minime. Dar care ştie să ne impoziteze. Un stat plin de băieţi şi femei din categoria şmecherilor care se descurcă şi după aceea, dacă au ocazia, te calcă şi pe cap. Un loc unde infractorii ar trebui să primească locuri mai bune la închisoare decât primesc bolnavii în spitale sau elevii în şcoli. Dar infractorii nu pot munci să îşi câştige mâncarea şi cazarea ? Ba da, dar de ce să o facă atunci când o p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Sunt un dependent. Oare şi tu?

            În termeni simpli, răspunsul este da. Dar să argumentăm un pic, să îţi dai seama de ce am spus asta în titlu. Mai mult, sunt şanse mari să fii la fel ca mine.              De ceva ani am avut acces la calculator. Mai târziu decât ceilalţi de o vârstă cu mine, fără internet câţiva ani, dar fascinant în fiecare zi petrecută alături de el. Ba chiar întâmplarea a făcut ca o văcuţă să stea la baza primului meu calculator. Mai exact, banii din vânzarea unei văcuţe   au fost responsabili pentru primul. Au urmat ani întregi de jucat, de "butonat" aşa cum i-au spus ai mei la început şi cum am preluat şi eu termenul. Îl folosesc şi astăzi. A urmat laptopul mai vechi al surorii şi apoi al meu, cumpărat de mine, din primele salarii pe care le-am primit ca angajat. Tot o relaţie strânsă. Una în care ore nenumărate s-au scurs în faţa monitorului. Zeci, sute, mii.      ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bucuria de a face ce îţi place

             Suntem oameni şi în viaţa noastră   vin tot felul de lucruri. Avem perioade mai bune sau mai rele, experienţe bune şi nu numai, ştiri care ne întristează şi oameni care par să îndrepte lucrurile într-o direcţie nu tocmai bună. Şi mă scoate din sărite uneori cum unii se joacă cu destinul meu, pentru că, la un moment dat, ei au câştigat majoritatea.             Dar facem din când în când ce ne place. Iar acest lucru ne umple de energie, debordăm de veselie, parcă lucrurile ne ies mai bine şi zâmbetele celor din faţa noastră ne dau încredere să mergem mai departe. Pentru că, fiinţe sociale ce suntem, tânjim uneori după aprobarea celor din jurul nostru. Să fim acceptaţi într-un grup, să fim susţinuţi. De multe ori, un zâmbet face tocmai asta. Ne dă încredere. Ne facem să zâmbim şi noi. Şi da, e contagios.             Astăzi ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe