Treceți la conținutul principal

Bucuria de a face ce îţi place


             Suntem oameni şi în viaţa noastră  vin tot felul de lucruri. Avem perioade mai bune sau mai rele, experienţe bune şi nu numai, ştiri care ne întristează şi oameni care par să îndrepte lucrurile într-o direcţie nu tocmai bună. Şi mă scoate din sărite uneori cum unii se joacă cu destinul meu, pentru că, la un moment dat, ei au câştigat majoritatea.
            Dar facem din când în când ce ne place. Iar acest lucru ne umple de energie, debordăm de veselie, parcă lucrurile ne ies mai bine şi zâmbetele celor din faţa noastră ne dau încredere să mergem mai departe. Pentru că, fiinţe sociale ce suntem, tânjim uneori după aprobarea celor din jurul nostru. Să fim acceptaţi într-un grup, să fim susţinuţi. De multe ori, un zâmbet face tocmai asta. Ne dă încredere. Ne facem să zâmbim şi noi. Şi da, e contagios.
            Astăzi am vorbit despre studenţie în faţa elevilor de liceu. Am povestit despre întâmplările amuzante, despre cum să treci bacul mai uşor sau cum să profiţi de multitudinea de oportunităţi ce ne înconjoară mai mereu.
            Să fim realişti. Faptul că mergi la o facultate, doar atât, nu îţi garantează foarte multe. Dacă nu îţi place deloc, nu pui suflet în ceea ce faci, sunt şanse mari să nu reuşeşti. Să fii pe o listă a celor ce au încercat. Dar nu au ajuns prea departe.
            Am fost întrebat de ce mai fac voluntariat. De ce nu mă apuc şi eu de activităţi serioase din care să câştig mai mulţi bani. E o presiune socială despre ce ar trebui să faci pentru a fi fericit. Da eu nu am văzut ca fericirea să te preseze, să vină peste tine.
            Acum ceva ani, m-a marcat un citat. "Fericirea e ca un fluture, dacă fugi după el probabil nu îl vei prinde niciodată. Dar dacă stai ,liniştit şi te bucuri în fiecare zi de ceea ce faci, va veni la tine."
            Cred că recent, suntem într-o cursă continuă spre ceva. Spre următorul obiectiv, spre următorul job, spre următorul an. Şi uităm să ne bucurăm de ce avem. De momente mici şi frumoase în fiecare zi.
            P.S. Andrei, multumesc încă o dată pentru prietenia ta. Am arătat încă o data că facem o echipă pe cinste. Mai avem multe în cale! Mulţumiri prietenilor noştri din Serviciul pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni al UAIC pentru că fac posibile experienţele noastre.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şîeu, şî tu, dar statul, el când?

Zilele astea a apărut o idee foarte faină pe internet, a unui antreprenor din Suceava care a construit 1 metru de autostradă. Acuma, să nu ne gândim că acel metru era cumva o anexă la o autostradă existentă. Chiar deloc. Este primul metru in partea asta de țară, făcut din disperare faţă de un stat corupt şi impotent. Un stat care nu numai că nu este în stare să facă lucruri noi, ba chiar de multe ori ne pune beţe în roate când vrem să facem noi ceva. Un stat slab, ce nu reuşeşte să contruiască străzi, spitale şi şcoli. Un stat din ce în ce mai incapabil să ne asigure condiţii minime. Dar care ştie să ne impoziteze. Un stat plin de băieţi şi femei din categoria şmecherilor care se descurcă şi după aceea, dacă au ocazia, te calcă şi pe cap. Un loc unde infractorii ar trebui să primească locuri mai bune la închisoare decât primesc bolnavii în spitale sau elevii în şcoli. Dar infractorii nu pot munci să îşi câştige mâncarea şi cazarea ? Ba da, dar de ce să o facă atunci când o p...

Sunt un dependent. Oare şi tu?

            În termeni simpli, răspunsul este da. Dar să argumentăm un pic, să îţi dai seama de ce am spus asta în titlu. Mai mult, sunt şanse mari să fii la fel ca mine.              De ceva ani am avut acces la calculator. Mai târziu decât ceilalţi de o vârstă cu mine, fără internet câţiva ani, dar fascinant în fiecare zi petrecută alături de el. Ba chiar întâmplarea a făcut ca o văcuţă să stea la baza primului meu calculator. Mai exact, banii din vânzarea unei văcuţe   au fost responsabili pentru primul. Au urmat ani întregi de jucat, de "butonat" aşa cum i-au spus ai mei la început şi cum am preluat şi eu termenul. Îl folosesc şi astăzi. A urmat laptopul mai vechi al surorii şi apoi al meu, cumpărat de mine, din primele salarii pe care le-am primit ca angajat. Tot o relaţie strânsă. Una în care ore nenumărate s-au scurs în faţa monitorului. Zeci, sute, mii.      ...